De ziua lui Stefan ne-am hotarat sa mergem in Serbia pe partie la schi, si sa luam cate un instructor pentru noi, cei care nu prea ne descurcam cu sportul asta. Eu ma mai descurc, iar dupa cateva ore de monitor, am vazut instructorul care terminase orele cu fiica-mea, cu alti invatacei, dar nu m-am mai oprit sa povestim. Imi facusem planul de bataie. Era ultima zi in care printesa ar fi putut sa urce sus, in dimineata urmatoare trebuia sa plecam. M-am oprit la barul hotelului, am comandat un vin fiert si mi-am aprins o tigara. Imi tremurau mainile. Incercam sa dau de al meu sot si de copii, cand in incinta a pasit un tip inalt, simpatic, zambitor. Ma saluta, toti saluta in hotel, ii raspund si-l intreb imediat: Are you a ski instructor? Eram sigura ca e, avea costumatia specifica. Yes! Imi confirma, zambind cu toti dintii! You have a small children, si-mi arata cu mana o schioapa de la mocheta! I have two small children, yes, one smaller than the other! Zambesc, in sfarsit, si eu. Are you free this afternoon? Yes! Will you offer my daughter and my husband a chair lift ride? Ma priveste tot zambind, dar simt ca nu intelege, asa ca reformulez, ca-n Serbia. Will you take them with the telechair? Yes, why not?! Se lumineaza mai tare la fata. Urmeaza o discutie scurta, in care ii explic cate ore de schi au cei doi, care a fost problema mea cu celalalt instructor, se mira ca ne-a refuzat si ma asigura ca-i duce pe amandoi sus, cu telescaunul. Am baut doua vinuri fierte si-am fumat vreo 7 tigari pana au ajuns ai mei de la restaurant. Il anunt pe sot ca am gasit instructor si ca-i duce sus. Vrea sa se importiveasca, dar Stefan sare in ajutorul meu. Abia astepta sa se dea cu schiurile de ziua lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu