Ce este Tineretea?


“Poarta în ea germenul eroismului” - Bartolomeu Anania. Tinerii se “simt parasiti” (Liviu Antonesei) si în acelasi timp (este foarte interesant), asa cum ne spune Bartolomeu Anania, “tinerii se simt insultati”. Insultati pentru ca au impresia ca totul li se cuvine, ca au dreptate, ca nimeni nu îi poate sfatui (daca exista astfel de persoane), ca stiu ei ce înseamna libertatea. Într-un frumos proiect “Ajutam tineretul din România” mi-am luat angajamentul sa ofer “Consultanta în problemele pe care ei le întâlnesc zi de zi, pentru ca tinerii se simt parasiti si au nevoie de oameni care sa îi ajute, sa îi îndrume sa gaseasca drumul cel bun”. Tinerii sunt dezorientati, inclusiv cei care par siguri pe ei, care se simt laudati, care au impresia ca fac bine si gândesc corect împotriva celorlalti. Aici gresesc cel mai mult. Tocmai noi care avem cea mai mare putere sa ne suportam si sa ne toleram, noi, tocmai noi dezvoltam o forma aparte de canibalism. Ne place sa ne nenorocim între noi, nu stim multe, dar se pare ca vrem sa le stim pe toate, nu am experimentat nimic (si aici vine o alta greseala, ca suntem “maturizati” - o mai mare iluzie câteodata nu are cum sa existe), dar suntem convinsi ca ne sta bine într-o anumita postura, ne asumam responsabilitati (pe care nu le întelegem) având impresia ca pozitia cea mai de sus ne da putere, dar de fapt aici nu facem decît sa reducem dimensiunea devenirii ca personalitate si o auto-minciuna ca eu pot fi la fel, mai tare, sau mai original decât cel de lânga mine. Din nou - ne înselam din nou.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu