Jurnal de drum lung sau nu chiar, suntem acasa! Cand a vazut fetita mea hartiile in mana doctoritei a scos un strigat de bucurie de s-a auzit pe toata sectia. Cum a putut copilul asta sa nu planga odata macar ca vrea acasa? Doar mi-a spus ca ii e dor de camera ei si de lucrurile ei si atat. Suntem acasa dar joi si vineri vom fi din nou in spital pentru chimio. Nu pot spune decat ca pana aici Dumnezeu ne-a ajutat! Ea s-a externat cu hemoglobina aproape de limita superioara si cu leucocitele si trombocitele in limite normale, cea ce este absolut providential. Eu am nevoie acum de putere sa pun inapoi casa la punct, dupa ce s-au bucurat de ea doar baietii, asa cum pot si ei, nu este chiar dezastruos dar cred ca mi-e dor sa trebaluiesc in casa mea din nou. As vrea sa-mi fac timp si sa va raspund la fiecare care a-ti trecut pe aici, vad ca am si vizitatori noi, va multumesc la toti si abia astept sa ne intalnim si la voi pe blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu